Cum facem copilul mic să înțeleagă și să fie responsabil
Am fost rugată sa fac un articol în legătură cu anumite recomandări în educarea copiilor mici. Nu sunt părinte însă îmi doresc foarte mult acest lucru, dar faptul că lucrez zilnic cu copiii mă face să cred că sunt aptă să pot da mici sfaturi. În ziua de azi nu poți impune nimănui cum să își educe copii sau ce ar putea face anumite persoane în educarea lor, deoarece nu mulți acceptă sugestii sau recomandări, considerând că este mai bine să facă așa cum cred ei de cuviință, ei fiind părinții copiilor lor. Ca și cadru didactic mi-ar plăcea enorm ca părinții să poată fi deschiși atunci când vine vorba de copii lor și să accepte spre binele celor mici hinturi, deoarece lucrând zilnic și având o anumită pregătire avem datoria de a urmări activitatea celor mici și avem obligația ca atunci când vedem că este ceva de corectat să luăm măsurile necesare pentru a preveni din timp anumite neplăceri care mai târziu în dezvoltarea celor mici ar putea fi mult mai greu de prelucrat sau de corectat.
Este un domeniu foarte larg de dezbatere și cu siguranță vor mai fi recomandări de genul, însă am să mă opresc la o singură etapă în acest articol și anume conștientizarea și responsabilizarea acțiunilor celor mici.
Ca mamă, ca părinte de multe ori ești pus în postura de a explica unui copil mic, atunci cănd începe să își formeze anumite deprinderi si obiceiuri ce e bine și ce nu, sau de multe ori să îl lași chiar pe el să aleagă. Ideea mea este că părinții trebuie să fie ei cei care la o vărstă atât de mică a copilului 1- 3 ani să îndrume pașii spre ce e bine sau nu ca atunci când copilul începe să aibă el sigur de decis să știe ce poate face și să conștientizeze . Spre exemplu atunci când puiul de om dorește ceva și știe că el trebuie neapărat să aibă, părintele nu poate refuza și îndeplinește orice dorință sau faptă considerând că puiul e prea mic să poată face singur un lucru. Nu poate cunoaște nimeni copilul mai bine ca mama sau tata și încă din clipa nașterii începem să îl învățăm anumite lucruri deși nu conștientizăm de multe ori asta. Îi facem programul de mâncare la fiecare 3 ore, îi impune înrtr-un fel reglarea somnului, bebelușul ajungând să știe, deși părinții vor spune că este prea mic și că nu știe el, ziua și noaptea. Nu subestimați niciodată mintea celui mic deoarece vă va lua prin surprindere. Daca nu e așa stați o zi alături de el și urmăriți-l doar ca să vedeți cât vă va surprinde prin ceea ce face. Așadar ajunge să știe că noaptea e noapte și că ziua este mai activ.
Uitați-vă bine atunci cănd face un lucru și știe că nu are voie cum vă urmărește privirea sau vă cercetează locul pentru a vedea dacă poate acționa sau nu iar dacă vrea ceva cu desăvârșire și nu este lăsat să acționeze cum își aduce personalitatea în evidență devenind agresiv și făcând în așa fel încât să facă tot posiilul să își ducă el ceea ce si-a propus până la capăt. Dacă interveniți și îi explicați de ce nu este posibil ca micuțul sau micuța să facă un lucru este un pas decisiv.
De când micuțul sau micuța începe să meargă și poate apuca jucăriile cu mânuțele, poate așa cum am menționat anterior să deprindă abilitatea de a fi responsabil. Copiii mici de 1-3 ani pot executa sarcini simple. Începănd cu vârsta de 3 ani sunt apți să fie învățați chiar să își facă patul singuri. De la 5 ani pot aranja masa și o pot strânge la sfârșit. Așadar copiii reuseșc și pot să devină persoane reponsabile dar numai dacă li se oferă ocazia. Părinții trebuie să fie dispuși să acorde libertatea copilului pentru: a lua decizii; a demonstra că pot face un lucru; a învăța din propriile greșeli.
Nu dăm lecții în a deveni un copil responsabil însă creăm un fundament al reponsabilității. Să ajutăm astel copilul să însușească și să folosească “uneltele” de bază pentru consolidarea unei atitudini.
Învățarea și însușirea responsabilității ajută la maturizarea copilului și reprezintă o poartă deschisă către success. Dezvoltă copilul făcându-l să fie autonom, să se descurce pe propriile puteri și să nu depindă de ceilalți.Un copil responsabil are o mai mare încredere în el însuși și câștigă deasemenea încrederea celor din jur. Așadar ne putem face copilul o prsoană puternică independentă, optimist și orientată spre success încă din primul an al existenței.